După amenajarea primului lot din parcul Martin autoritățile locale au continuat să creeze facilități de recreere pentru copiii și tinerii din comună. În iunie 2021 a fost finalizat lotul doi din investiție care a pus la dispoziția locuitorilor: teren multisport cu gazon sintetic dotat cu instalație de nocturnă; zonă de pregătire fizică în aer liber, pistă de alergare, zone de recreere, minitiroliană, foișor/scenă pentru spectacole în aer liber, zone verzi, alei etc. Parcul Martin din satul Dâmbu este înconjurat de o lizieră de pomi plantați de autoritățile locale în parteneriat cu Asociația Pădurea Copiilor, iar zona va fi supravegheată video.