Comuna Berceni, reprezentată de doamna primar Cosmina-Ramona PANDELE, a făcut parte din delegația României prezentă la Summitul Mondial al Liderilor Locali și Regionali, desfășurat de Oragnizația Orașe și Administrații Locale Unite în data de 11 octombrie 2022.
Edilul comunei Berceni a vorbit în cadrul sesiunilor de lucru despre obiectivele de dezvoltare durabilă cu aplicabilitate în mediul rural, despre provocările și oportunitățile administrației locale din comunitățile mici și a subliniat importanța majoră a existentei parteneriatelor între autoritățile locale și actorii importanți ai societății civile și filantropice, parteneriate prin care se pot identifica și implementa soluții inedite și eficiente pentru problemele umanității.
Organizat o dată la trei ani, Summitul mondial UCLG este expresia mişcării pentru pace, solidaritate şi diplomaţie şi un angajament al administraţiilor locale şi regionale din lumea întreagă de a proteja visurile şi aspiraţiile comunităţilor lor.